|
Pe parcursul proiectului, am realizat că lucrarea de colportaj este cea mai eficientă si înaltatoare dintre toate formele de evanghelizare. Aici m-am deprins să fac anumite lucruri pe care, dacă aş fi stat acasa, niciodată n-aş fi reusit să le învăţ. Concret, am învăţat să stau în prezenţa lui Dumnezeu minim o oră, să apreciez mai mult principiile pe care noi le promovăm, să am o relaţie mai apropiată cu cei din jur, fiindu-le de folos, şi să mă rog în timp ce slujesc la stand. Cel mai mult m-a impresionat modul în care a intervenit Dumnezeu în viaţa mea: dimineaţa plecam cu teamă, neîncredere, fără prea multă dispoziţie şi, pe parcurs, El mă transforma, astfel încât seara simţeam o pace profundă, o eliberare si o bucurie deplină. Îmi este puţin teamă să nu mă plafonez când mă voi duce acasă, pentru că proiectul este doar un exerciţiu puternic prin care se poate dezvolta relaţia cu Dumnezeu.
|