Vacanta aceasta a fost una speciala pentru mine. Dumnezeu m-a acceptat si pe mine ca lucratoare in ogorul Sau. Chiar inainte de a pleca la Bucuresti, am inceput sa-mi fac griji si sa ma intreb daca sunt vrednica pentru aceasta lucrare, mai ales din cauza faptului ca nu sunt genul de persoana care sa-i abordeze pe oameni cu usurinta. Dar Dumnezeu mi-a dat o fagaduinta: „Eu pun cuvintele Mele in gura ta si te acopar cu umbra mainii Mele” (Isaia 51:16). In fiecare zi petrecuta la stand am simtit prezenta Lui si a ingerilor care m-au intarit si care m-au inspirat astfel incat sa le pot fi de folos celor din jur.

La inceputul programului, am considerat ca trei saptamani este o perioada cam lunga, dar, pe parcurs, am realizat ca nici trei luni nu ar fi fost suficiente pentru a „hrani” un oras atat de infometat. Dar, pentru a-i hrani pe ei, am invatat ca trebuie sa am eu destula hrana, sa ma realimentez in fiecare dimineata de la cantina Cerului si sa nu incep ziua pana nu decid cui vreau sa slujesc in acea zi. De asemenea, am invatat din nou ce putere are rugaciunea. Acestea sunt cateva dintre multele lectii pe care le-am invatat pe parcursul celor trei saptamani in care Dumnezeu m-a binecuvantat cu multe experiente.

La stand, am lucrat alaturi de un coleg (student) si un colportor. In alegerea echipelor, cred ca Dumnezeu a avut un mare rol: in fiecare saptamana am fost alaturi de persoane de la care am avut multe de invatat, mai ales de la colportori, care au incercat sa ne invete si pe noi ce inseamna sa fii colportor. In acelasi timp, am invatat multe si de la oamenii care erau de cealalta parte a standului. Cea mai importanta lectie pe care am invatat-o a fost aceea ca trebuie sa pretuiesc (si sa citesc!) cartile pe care eu le am in biblioteca de cand eram mica, carti pe care altii acum le doresc, dar poate nu intotdeauna si le permit.

O astfel de doamna a venit la standul nostru. Dupa ce a beneficiat de testele medicale gratuite, colega mea i-a prezentat cartea Calea mantuirii. Din discutia pe care am purtat-o cu dumneaei, am vazut ca era interesata de cartile spirituale, astfel ca i-am prezentat si cartea Viata lui Iisus. Le dorea pe amandoua, dar ne-a explicat ca merge la nepotelul ei, la spital, si in luna aceea banii nu i-au ajuns nici pentru cheltuielile zilnice. Sunt multi oameni pe care ii intalnim o singura data in viata si poate este unica lor ocazie de a afla despre Adevar. In acel moment, am simtit ca trebuie sa fac ceva; nu o puteam lasa pe acea doamna sa plece. A fost bucuria mea sa-i ofer cartile Viata lui Iisus si Calea mantuirii. Lacrimile care au inceput sa-i curga pe obraz au pretuit mai mult decat valoarea in bani a cartilor, si in imbratisarea ei am simtit multumire si dragoste. A plecat de la stand promitandu-ne ca va citi cartile, iar eu i-am promis ca ma voi ruga pentru ea si pentru problemele ei.

Spre surprinderea mea, multe carti Viata lui Iisus si Tragedia veacurilor au plecat de la standurile noastre. Unii oameni chiar renuntau la cartile de sanatate pentru a cumpara carti spirituale. Poate nu toti vor citi aceste carti acum, dar „Dumnezeu are grija de adevarul Sau si va veni timpul cand aceste carti vor fi cautate si citite.” (Evanghelizarea prin literatura, pag. 125) Si sunt sigura ca unele dintre acele persoane vor fi in cer.

Privind in urma la cele trei saptamani petrecute in lucrare, vad ca Dumnezeu m-a ajutat si pe mine, nu doar pe cei care au trecut pe la stand. Desi s-a desfasurat in perioada vacantei, proiectul „Student valdenz” a fost pentru mine o scoala de care aveam nevoie ca tanara. As vrea sa il indemn pe fiecare tanar sa raspunda afirmativ chemarii nobile a lui Dumnezeu si, facand astfel, Dumnezeu le promite: „Daca Imi slujeste cineva, Tatal il va cinsti.” (Ioan 12:26)

Si ce este mai de dorit decat cinstea Tatalui nostru?